vineri, 20 august 2010

Mi-e drag să privesc cum


...porumbul
tace si așteaptă
apusul
Soarelui...

14 comentarii:

  1. Știu sentimentul!
    Verile copilăriei mele aveau culoarea verde a câmpului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos. Cunosc sentimentul acesta :).

    RăspundețiȘtergere
  3. ;)şi să ascult şoaptele frunzelor în prag de...toamnă.:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Mie-mi place si mai mult sa-l mananc fiert:)Na, ca am stricat momentul romantic:)

    RăspundețiȘtergere
  5. e foarte frumoasă fotografia :-) Mie-mi place mai mult să văd floarea soarelui aşteptând apusul soarelui :-)

    RăspundețiȘtergere
  6. Sincer,Gina,e parcă același porumb care facea umbră pe poteca care ne ducea zilnic la scaldă,prin grădină.Tot în copilărie...

    RăspundețiȘtergere
  7. Câte aduceri aminte declanșează banalul porumb,Costea...:)

    RăspundețiȘtergere
  8. ...Și câte mai are de șoptit fiecere frunză,Steluță!Păcat că n-avem noi suficient timp să ascultăm...

    RăspundețiȘtergere
  9. Și mie-mi place și așa,Miki:)...apăi am pozat spicul fiindcă roada am mâncat-o :)!

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu împart grădina cu sora mea,Steluța,așa că ea e cu floarea soarelui,eu cu ce-a mai rămas...:).
    Și eu mă minunez de frumusețea imaginii,Lori.

    RăspundețiȘtergere
  11. E din grădina vecinului,Mallynna,dar soarele e și al meu:)...

    RăspundețiȘtergere
  12. Frumoasa poza!Si soarele tău!
    Sa ai mereu soarele în suflet!

    RăspundețiȘtergere
  13. Încerc ,Mariana,să-mi păstrez cât mai mult soare în suflet!:)

    RăspundețiȘtergere