joi, 20 ianuarie 2011

Pita coapta

Trecand pe laJudy am simtit un miros ce mi-a fost drag de mica.Mirosul painii coapte.De cand n-am mai mancat paine adevarata!?E o intrebare care isi gaseste raspuns in copilaria mea.
Parca o vad pe bunica cum isi pregatea in fiecare vineri seara copaia de lemn, special pastrata doar pentru framantatul painii.Punea apa calduta,o bucata din dospitura painii din saptamana trecuta,sare,apoi adauga faina masurata cu un cos impletit din panusi.Le amesteca bine ,le acoperea cu o fata de masa tesuta din canepa chiar de ea, si lasa asa aluatul sa se odihneasca in linistea noptii pana a doua zi dimineata.Dupa ce plecam la scoala,ca inainte n-avea timp:),se apuca de lucru.Framanta painea,ardea cuptorul matusii din vecini,era nora ei,iar pe cand ajungeam acasa,minune!!5 paini,mari si mirosind Dumnezeeste!!!! stateau insiruite pe masa , acoperite cu o fata alba.Abia asteptam sa ne infruptam din bunatate!Nu ne trebuia nici cutit fiindca painea avea o parte ce se scurgea din ea,anume parca pentru noi.O rupeam si o infulecam.Abia dupa aceea ne schimbam de uniforma si mancam .Nimic nu se compara cu mireasma painii coapte adanc sapata in amintirea mea.
Mai tarziu,dupa ce bunica imbatranise,toata treaba o planifica astfel incat,noi,copiii ,sa fim acasa sa o putem ajuta.Bucuria era mai mare parca ,iar gustul acela de paine proaspata era parca mai imbietor ,deoarece trebuia sa asteptam pana toate aceasta arta era dusa la bun sfarsit.Ne impartea sarcini precise.Steluta framanta,ca doar era cea mai mare.Noi ,cei mici duceam lemne la cuptor,iar dupa ce aluatul era frumos asezat in coserile de panusi,le duceam rand pe rand langa cuptor ,unde asteptau cuminti pana ce bunica le aseza pe lopata-era lucru la care greu a renuntat in favoarea altcuiva,si le vara in cuptorul numai bun sa le transforme in niste paini cat roata carului.Pana cuptorul isi facea treaba,eu aveam o sarcina importanta,sa curat si sa spal copaia de lemn.Era o treaba migaloasa,dar imi placea s-o fac.
Parca o vad pe bunica ,in fata cuptorului,cum scoate paine,dupa paine,bate putin coaja prea rumenita sau arsa cu un cutit,apoi ne inmaneaza painea ca pe un trofeu de pret.
Se vedea fericirea in ochii ei frumosi albasti.Copiii aveau paine alba!

Si uite asa pot sa vad acele momente si sa-mi amintesc de zile dragi.Povestea poate continua,ca doar felia,mare,mare de paine in mainile unui copil mai are multe de zis...

13 comentarii:

  1. Aminitiri frumoase!Si eu am mereu!
    Te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna dimineata, v-am inscris intr-un concurs gen leapsa-Blog de blog. Sper ca veti fi alaturi de noi in aceasta varianta a competitiei frumoase si deschise. Amanunte pe blogul meu.

    RăspundețiȘtergere
  3. La categoria nr. 8. Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă http://constantin-brincus.blogspot.com/ si http://13angi.blogspot.com/.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu , pentru că m-ai întâmpinat cu pâine caldă, o nominalizare la Blog de blog 2010!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce frumoasa poveste!!!!Imi pare bine ca ti-am trezit amintirile......Te imbratisez!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Şi mie îmi este dor de pâinea coaptă pe vatră...

    V-am lăsat un test la mine pe blog...

    RăspundețiȘtergere
  7. Cateodata ma mai napadesc,Ina.Imi sunt tare dragi!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cand ma gandesc la bunica am numai amintiri frumoase,Mariana.

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc de nominalizare,Ionel.Incerc si eu sa stau alaturi de voi ,desi ma simt cam maruntica in aceasta lume!

    RăspundețiȘtergere
  10. Multumesc pentru nominalizare,Gina!
    Voi incerca si eu sa fac niste nominalizari.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ai tu un dar aparte ,Judy,sa starnesti amintiri,pofte...:)

    RăspundețiȘtergere
  12. Imi place testul tau,Mircea.Ma pun pe treaba,numai timp sa am.:)
    Cand coc eu prima paine iti trimit si tie o felie,numai ca trebuie sa-mi fac prima data cuptor:).

    RăspundețiȘtergere