Se spune ca serile de iarna la tara parca sunt mai lungi.
Nu stiu daca este adevarat,dar acum retraisc aceleasi seri de iarna de care imi era atat de dor.
Afara,zapada s-a asternut intr-un strat destul de grosut ca sa-ti dea bataie de cap cu curatatul si facutul partiei,dar merita acest efort,deoarece dintr-o data totul pare atat de pur si curat.E o placere sa simti cum iti scartaie zapada sub picioare,iar ici colo ,unde ajunga lumina ferestrelor mii de sclipiri iti lumineaza in fata.
Si frigul e pe masura,dar cui ii pasa cand in casa e cald si bine.
La fel era si in copilaria mea.
Seara,ne adunam la caldura din casa si ne indeletniceam fiecare cu cate ceva...bunica si sora mea cea mare citeau,eu alaturi de fratele mai mic jucam "moara",tati dormita,iar mami tricota.Vesnic avea ceva de tricotat contra timp...cand o fusta,cand o bluza,cand un costumas,iar miscarile ritmice ale mainilor ei parca si acum le vad in fata.
Bunica tot timpul o necajea spunandu-i ca daca o termina pana la data de..."preuteasa se face":).Poate atunci mami se ambitiona si ai mult si reusea sa termine pe cand ne trebuia noua.Modelele le invata repede,dar daca ceva nu-i era pe plac desfacea tot lucru si incepea din nou.
Acum parca timpul s-a intors,iarna este stapana pe pamant,caldura ne imbie sa stam in casa,numai ca acum rolurile sunt putin altfel...baietii isi gasesc de lucru,joaca Remi:),"tati" isi vede de actele lui,iar eu tricotez.Acum sunt intr-o pauza de odihna:),dar pe duminica trebuie sa fiu gata cu o rochita.Este dintr-o lana moale cafenie si se va potrivi cu concursul la care voi participa cu scolareii mei,"Vetre folclorice".Nu o am pe bunica sa-mi dea un imbold"preuteasa ma fac",dar sper sa reusesc ,asa printre picaturile timpului pe care-l am disponibil sa-mi duc creatia pana la capat:).