Zilele trecute am terminat de recitit aceasta carte,cumparata imediat dupe revolutie.Daca atunci am citit-o rapid,vremea era de partea mea,acum am sorbit pe indelete acest omagiu adus trinitatii iubirii femeilor de pretutindeni.Atunci simtean emotiile citite,nu eram pe vremea aceea nici sotie,nici mama,poate putin credincioasa:),dar acum am trecut prin filtrul vietii tot ceea ce am citit.
Nu cred ca as putea sa ma compar cu eroina acestei carti,nici n-as putea-o lua ca si exemplu ,nu de altceva ,dar prea a trecut prin cele trei iubiri...sotie,mama,credincioasa la cote maxime. Iubirea ei maxima ca si sotie a dus in prima parte a vietii ei la neincredere,apoi ca mama la egoism,trezindu-se la realitate mult prea tarziu,atunci cand si-a dat seama ca si in locul unde omul ar trebui sa-si contopeasca sufletul cu dragostea fata de divinitatea suprema,si cand ar fi acceptat sa se lepede de toata necredinta si egoismul trait pana atunci, a intalnit intre zidurile acelei manastiri aceeasi lume impartita in categorii sociale bine definite si in afara zidurilor supusi si oprimatori.
Iata cateva randuri care mi-au lasat acel gust de realitate:
"Nu,ea nu ear infranta!La gandul acesta ceva se revolta in adancul fiintei ei.Cu trecutul se terminase si trebuia uitat.Ii ramanea viitorul,acesta ii apartinea si astazi.Isi simtea capul greu si problema la care se gandea,era tulbure.Deocamdata era naucita,da,naucita si incapabila sa gandeasca,dar ceva mai tarziu,va reusi sa rezolva aceasta enigma."
"Traversarea fu ingrozitoare,vaporul salta pe coama valurilor si se prabusea in prapastii,biciuit de valtoarea apelor care se frangea in pieptul lui si lovea pupa din toate partile. Traversarea aceasta era ca si existenta ei proprie. Vaporul si ea reprezentau o singura fiinta:cutremurandu-se la fiecare lovitura,dar continuindu-si drumul,manati de o forta interioara ce-i punea in miscare si-i facea sa inainteze impotriva valurilor furioase.Inainte,inainte mereu!"
Nu stiu de ce tinerii nu mai au placerea de a se cufunda in lecturi.Ei nici nu stiu ce pierd.Bunica mea si la 80 de ani citea atunci cand se odihnea,lucrurile casnice rapindu-i ogramada de timp,chiar daca noi,nepotii eram alaturi de ea si o ajutam.Atunci ma uitam cu incantare,cum putinul timp de ragaz era dedicat lecturii.N-am ajuns inca bunica:),dar cand imi trag sufletul incerc sa-l fac totusi util,citesc.Nu toate verile au fost la fel,deoarece abia acum ,duppa 20 de ani de munca pot zice ca-mi mai pot baga nasul si in altfel de carti,nu numai cele obligatorii:),asa ca m-am hotarat ca in timpul dintre facut curatenie,mancare,spalat vase,lucrat in gradina,pus dulceturi,compoturi,muraturi,copii(ai mei si nu numai):)) sa iau cartile dragi mie si sa citesc de placere.Acum am inceput sa (re)citesc ,tot din placere Gran Canaria,apoi trec la Castelul Palarierului.Astea sunt cartile lui Cronin ce le avem in biblioteca copilariei si adolescentei,acasa, la Remetea.
Mai sunt si altii care isi petrec asa clipele de odihna:)?
U
m
o
